Berbec
Se anunță o zi deopotrivă dificilă și interesantă pentru Berbeci. Iar asta pentru că, în funcție de deciziile lor, s-ar putea naște o frumoasă poveste de iubire sau o tăcere stânjenitoare. Nu este momentul pentru ezitări, adevărul trebuie spus în față, cu riscul de a pierde o persoană dragă. În orice caz, lipsa de curaj va duce doar la regrete. Acționează ferm și convins că totul va ieși bine.

Taur
Taurii ar face bine să nu se aventureze, în special acolo unde nu se pricep. S-ar putea produce evenimente neprevăzute, chiar periculoase, în special dacă nativii din această zodie își asumă riscuri prea mari. Spre seară e posibilă o întâlnire sau o conversație plină de emoție, cu o persoană dragă din trecut, poate chiar o fostă iubire. Mare grijă, lucrurile pot scăpa imediat de sub control, iar istoria are obiceiul neplăcut de a se repeta.

Gemeni
Gemenii simt o atracție irezistibilă pentru o persoană pe care abia au cunoscut-o. E ceva misterios la mijloc, care îi atrage pe nativii din această zodie ca un magnet și le pune inima pe jar. Cei care au o relație stabilă ar face bină să renunțe la idei, astfel de scântei ard rapid și nu lasă mai nimic în urmă. Pentru cei singuri, însă, e momentul ideal pentru o aventură de neuitat.

Rac
Racii simt nevoia de a împărtăși secrete și sentimente cu prietenii dragi, cei puțini la număr, dar foarte loiali. Iar asta pentru că o decizie importantă este imposibil de amânat, iar nativii din Rac vor să se asigure că au perfectă dreptate, înainte de a face primul pas. Nu uita, însă, că în problemele ce țin de suflet intuiția este singurul sfetnic bun, iar nimeni nu va reuși să te înțeleagă la fel de bine precum o faci tu. Ascultă cu atenție sfaturile, dar nu uita încotro te îndrepți sau ce îți dorești cu adevărat.

Leu
Leii vor avea o zi productivă, cu succese pe toate linia. Este unul din acele momente în care toate merg ca pe roate, iar astrele se aliniază pentru a aduce liniște și entuziasm. Profită de aceste clipe senine pentru a-ți pune ordine în gânduri, dar nu uita să te pregătești din timp pentru următoarele etape din viață. Lucrurile nu vor fi mereu atât de roz.

Fecioară
Fecioarele se joacă cu focul, în special pe plan sentimental. Mesaje ce par a fi nevinovate, priviri pline de înțeles, dar și zâmbete complice sunt îndreptate către o persoană care le-a pus inima pe jar, asta deși nu e nici locul și nici momentul potrivit. Cei care au o relație să se gândească de mai multe ori, tentațiile vin și pleacă, încrederea doar pleacă. Și nu se mai întoarce. 

Balanţă
Balanțele ar putea avea parte de un succes neașteptat pe plan profesional. Uneori, norocul pică din cer, iar în doar câteva clipe viața li s-ar putea schimba la 180 de grade. Fii cu ochii în patru și nu refuza nicio provocare sau întâlnire, nici nu știi de unde ar putea veni o ocazie unică. Următorii pași sunt poate cei mai importanți pe care îi poți face în carieră și totul depinde doar de tine. Fii relaxat și încrezător, dar alert și mereu pregătit.

Scorpion
Scorpionii care au trecut prin experiențe dureroase simt nevoia unui bilanț. Poate că cei din jur nu vor înțelege acest pas înapoi, însă o perioadă de liniște este absolut necesară. Mai bine să amâni deciziile importante, până afli ce îți dorești cu adevărat, decât să te arunci înainte, în necunoscut, fără a ști unde vrei să ajungi. Pune-te pe primul plan și uită de gura lumii. Nu te-a ajutat și nu te va ajuta niciodată.

Săgetător
Săgetătorii au o energie debordantă şi sunt foarte productivi. Nu numai că duc la bun sfârşit foarte multe sarcini şi proiecte începute, dar au decizii extrem de importante care le vor aduce, în viitor, foarte multe satisfacţii. Sfatul astrelor este să nu faci chiar totul singur. Păstrează-ţi din energie şi pentru diseară, când vei fi invitat la o petrecere. Aşa că pregăteşte-te să fii în formă.

Capricorn
Astăzi, Capricornii vor avea parte de unele surprize neplăcute. Nu te aventura în discuţii pe subiecte sensibile dacă tocmai ai început o slujbă nouă sau ai intrat într-o relație. Pot apărea dezacorduri şi nu e preferat ca prima impresie să fie negativă. Mai ales în faţa şefului. S-ar putea ca o rudă sau un prieten bolnav să-ţi ceară ajutorul. Marți este o zi perfectă pentru a merge la cumpărături.

Vărsător
Vărsătorii vor fi excesiv de maleabili și incerți. Ceea ce vă poate aduce probleme personale şi financiare. Cineva va încerca să profite de tine, să-ţi ceară bani, pe care s-ar putea să nu-i mai primeşti înapoi. Fii atent să nu rămâi cu portofelul gol. Dacă faci multe drumuri cu maşina şi eşti la volan, ai grijă să respecţi regulile de circulaţie, sau, mai bine cereți altcuiva să conducă. Seara încercați să vă relaxaţi. Eventual, mergeţi la o piscină.

Pești
Unii Pești vor avea probleme personale şi profesionale. Această zi nu va fi una ușoară. Vei fi pus în faţa unor situaţii cruciale, dar totul se va rezolva cu bine. Ai încredere în partenerii de afaceri, te pot ajuta să scapi de aceste dificultăţi. Este foarte probabil ca o parte importantă din zi să o petreci pe drum. Cineva are nevoie de ajutorul tău. Seara, mergi la un film sau citeşte o carte.




Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.