Scărpinatul în nas

Copilăria și scărpinatul în nas par să meargă mână în mâna. Plimbați-vă puțin prin orice cameră plină de copii și există o șansă bună să vedeți cel puțin un copil care „caută aur în propriul nas”.
Chiar mai grav?
Deseori își șterg comoara pe care o găsesc în nas pe cea mai apropiată suprafață sau o mănâncă.
Operația autopracticată poate duce la o sângerare nazală, deci lucrați cu copilul dvs. pentru a încerca să-l determinați să renunțe la acest obicei prost.

Obiceiul de a linge obiecte murdare

Cum se face că copiii găseasc, întotdeauna, cea mai soioasă pată sau strop de mizerie, în orice zonă și apoi își pun gura pe ea?
Stâlpul din mijlocul stației de metrou, ușa de toaletă publică, mânerul de la sacoșa ta de cumpărături – copiii le vor linge pe toate.
Acest lucru nu este chiar bun, deoarece bacteriile și virușii pot trăi pe orice suprafețe, timp de câteva ore.
Dar nu-i băgați încă pe toți în aceeași oală – este mai probabil ca unii dintre ei să obțină virușii printr-un contact de la o persoană la alta…

Băgatul mâinilor în turul pantalonilor

Fapt real: Copiii nu se șterg întotdeauna bine, după ce au folosit baia. Și fundul, care rămâne murdar, poate să se răzvrătească, iar copilul începe să se scarpine.
De aceea, asigurați-vă întotdeauna că puiul d-voastră minunat știe cum să se spele, după ce folosește toaleta și, întotdeauna, să-și spele ambele mâini cu săpun și apă caldă.
Dacă nu se poate opri din scărpinat, ar putea fi timpul pentru o privire în acea zonă crepusculară, deoarece ar putea fi semnalați niște viermișori pe acolo.

Folosirea mânecii pe post de batistă…

Dacă există o alegere între un șervețel sau batistă ori haine, atunci când este timpul să îmblânzești un nas care curge, copiii merg mereu pe varianta „pe braț”. (Uneori se duc la mânecă.)
Hainele cu pojghițe sau cu cruste sunt, cu siguranță, mai greu de privit, dar, de fapt, este mai bine să-ți ștergi acolo, pe ele, sifonul, decât pe mâini.
Ajută la încetinirea răspândirii germenilor.

Pișatul în piscină…

Este nevoie de groaznic de multă voințã, pentru un copil, care se bălăcește în apa albastră a unei piscine, pentru a ieși din apã ca să meargă la baie.

Dacă un singur factor de convingere: bătaia, nu este suficient, atunci fă-l să înțeleagă că amestecul de clor / urină poate forma substanțe chimice, care îi vor irita ochii și pot deteriora părțile metalice ale bazinului.

Spune-le urmașilor tăi să se îndrepte spre uscat, atunci când este timpul să facă ceva la baie.

Ronțăitul diverselor chestii…

Păr, creioane, guler de cămăși, unghii, chei, jucării pentru câini – copiii vor căuta aproape orice, ca să roadă.
Adesea, nici nu-și dau seama că o fac.
Așa ciudat cum este, un obicei ca acesta este o parte normală a dezvoltării și va trece în curând.
Lăsați bunul simț să vă fie ghid – dacă copilul se va duce undeva, spre un anumit lucru care nu este tocmai curat, încercați să-l îndepărtați de acest lucru, cât de mult puteți.

Înlăturarea crustelor

Copilăria este plină de genunchi zgâriați, ceea ce înseamnă că este, de asemenea, plină de cruste.
Iar copiii nu par să lase în pace aceste cruste, să se vindece cu timpul.

Pur și simplu le dezlipesc și le îndepărtează, până când încep, din nou, să sângereze.
Dar crustele care se formează pe răni, sunt bandajele naturale ale organismului.

Deci, dacă copilul dvs. o va înlătura prea repede, este probabil că el va provoca o infecție a acelui loc.

Intoxicarea (celorlalți) cu gaze

Ați fi greu să găsiți un copil care să nu creadă că o bășină este amuzantă.
Și, cu cât miroase mai rău, cu atât mai mult va ști că va obține o reacție mai mare din partea celor din jurul său .
Însă, dacă micul tău prinț nu pare să renunțe la eliberarea multor gaze pe minut, ar trebui să îi verifici puțin dieta.
Fasolea, alimentele prăjite sau produsele lactate ar putea fi de vină.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.